Copil Inteligent Emotional

Cum să creşti un copil inteligent emoţional

Recomandări pentru părinţi

„Profilul emoţional” al copiilor noştri Încă din anii 70-80 studii întreprinse în America arătau că valoarea indicatorilor de bază ai inteligenţei emoţionale la generaţia tânără scăzuse îngrijorător. Daniel Goleman, principalul promotor al inteligenţei emoţionale în lume, arăta că tinerii au devenit „mai impulsivi şi mai neascultători, mai îngrijoraţi şi temători, mai singuri şi mai trişti, mai iritabili şi mai violenţi… (…) Totodată, rata violenţei, a sinuciderilor şi violurilor în rândul adolescenţilor a înregistrat un salt uriaş. Cel mai înfricoşător”, arată Goleman, „mi se pare numărul în creştere al crimelor săvârşite cu arme de foc care au loc în şcolile noastre.”

Deşi descrierea se referă la copiii din SUA, nici copiii români nu sunt cu mult mai fericiţi. Poate violenţa nu se exprimă atât de mult prin arme de foc, dar numărul de bătăi şi conflicte din şcoli a crescut extrem de mult, după cum arată statisticile de după anul Ce e de făcut? Educarea gestionării emoţiilor este cheia rezolvării acestui tip de Inteligenţa emoţională până acum.

Până nu demult trăsăturile specifice inteligenţei emoţionale se transmiteau firesc, de la o generaţie la alta, fiind preluate de la părinţi, bunici şi alţi adulţi semnificativi pentru cei mici. Astăzi, părinţii sunt tot mai ocupaţi şi petrec tot mai puţin timp cu copiii lor, iar lecţiile de viaţă primite prin interacţiune directă cu părinţii sunt înlocuite de ecranul computerului sau al televizorului, de un telefon mobil sau Ipod.

Acestea distrează mintea copilului, dar nu îi transmit valori constructive şi nu îl pregătesc pentru viaţa reală, ci îl atrag într-o lume virtuală (computerul) sau îi prezintă ştiri senzaţionale (televizorul, mass media în general) care constituie doar o parte a vieţii, privându-l de partea liniştită, firească, fără anomalii senzaţionale, a vieţii.

În consecinţă, rămâne sarcina şcolii, precum şi a furnizorilor de educaţie informală şi nonformală să înveţe copilul să îşi trăiască viaţa conform valorilor pozitive ale umanităţii, să îl deprindă să îşi gestioneze emoţiile negative şi să le cultive pe cele pozitive pentru a avea o bună sănătate emoţională şi, mai ales, să nu uite să fie cu.

Ce au de făcut părinţii?

Fiţi alături de copil. Când va creşte nu îşi va aminti câţi bani aţi câştigat pentru a-i oferi tot ce îi trebuie, ci cât timp aţi petrecut alături de el. Eforturile făcute pentru a-i asigura cele necesare în plan material trebuie dublate de conexiunea emoţională cu el.
Oferiţi-i dragoste. Interesaţi-vă de lucrurile importante pentru el. Cultivaţi-i talentele. Învăţaţi-l să-şi depăşească singur obstacolele. Nu i le îndepărtaţi dumneavoastră din cale mereu – aceasta funcţionează doar atâta vreme cât e foarte mic. Pe măsură ce creşte, însă, va trebui să îl învăţaţi să preia singur controlul propriei vieţi şi să-şi caute soluţiile în mod activ şi creativ. Aceasta îi dezvoltă autonomia şi încrederea în sine. Dacă îi oferiţi tot timpul rezolvări fabricate de dumneavoastră el nu va dezvolta sentimentul de eficienţă personală, ci va deveni dependent de ceilalţi şi de soluţiile venite din exterior.

Dezvoltaţi-vă propria inteligenţă emoţională. Copilul preia – mai mult sau mai puţin conştient – modele de comportament şi reacţie de la părinţi. Dacă vede că dumneavoastră vă conştientizaţi, vă exprimaţi şi vă gestionaţi emoţiile în mod armonios, aşa va face şi el. În caz contrat, pregătiţi-vă să vă vedeţi oglindite în copil şi comportamente proprii pe care vi le urâţi. Dacă nu ştiţi ce să faceţi cu propriile emoţii (pentru că educaţia emoţională e încă foarte slab reprezentată în România), apelaţi la ajutorul unui psiholog.

Manifestaţi-vă emoţiile pozitive. Învăţaţi copilul să se bucure de viaţă. Aceasta nu se face prin predici, ci prin propriul comportament. Jucaţi-vă cu el, râdeţi, dansaţi, cântaţi, spuneţi glume. Arătaţi-vă entuziasmul – aceasta îl va face pe copil să se entuziasmeze la rândul lui, ferindu-l de apatie. Manifestaţi-vă încrederea că lucrurile se vor rezolva cu bine până la urmă, chiar când soarta pare că a decis altfel – aceasta îi dezvoltă optimismul şi încrederea. Şi, nu în ultimul rând, exprimaţi-vă iubirea, cu diferitele ei nuanţe: faţă de copil, faţă de soţ, faţă de proprii părinţi, fraţi etc. Aceasta îi va forma celui mic propriul limbaj de manifestare a iubirii.

Stabiliţi reguli. Traiul împreună al oamenilor presupune reguli de convieţuire. Stabiliţi reguli pe care să le respectaţi şi dumneavoastră, părinţii, dar şi ceilalţi adulţi din casă. E nevoie doar de câteva principii, dar să fie respectate cu stricteţe. Cu cât puneţi mai multe reguli în joc, cu şansele de a fi încălcate cresc. Copiii ştiu că nu e permis să facă tot ce vor, dar testează limitele până unde pot merge cu cerinţele şi pretenţiile lor (uneori şi cei mari fac la fel!). Respectarea regulilor îi conferă copilului o structură interioară şi îl pregăteşte pentru viaţa adultă unde va trebui să respecte regulamente, legi – de la cele de circulaţie, la ordinele şefului la muncă şi până la legile statului.

Dezvoltaţi toleranţa la frustrare. Din dragoste pentru copilul dumneavoastră veţi tinde să îi procuraţi imediat tot ce cere. E firesc, dar nu exageraţi. E bine să îl „echipaţi” pe copil cu reprezentarea că în viaţă nu e posibil să obţii absolut întotdeauna ceea ce vrei şi că, şi dacă nu obţii, nu înseamnă că trebuie să dezvolţi reacţii emoţionale extreme, dăunătoare ţie sau celor din jur. Aceasta îi va dezvolta autocontrolul. În munca de terapeut am văzut adulţi cu eşec profesional, depresivi sau extrem de agresivi în perioadele din viaţă în care lucrurile nu mergeau aşa cum şi-ar fi dorit ei: pur şi simplu nu ştiau cum să gestioneze eşecurile sau lipsurile. Nu aveau reprezentarea mentală că aşa ceva li se poate petrece lor, pentru că avuseseră părinţi hiperprotectori şi care îi răsfăţaseră cu tot ce şi-au dorit, creându-le o imagine idealistă despre viaţă în care ei trebuiau să aibă întodeauna ce voiau şi oamenii din jur trebuiau să se comporte cum voiau.

Toţi adulţii din casă trebuie să vorbească aceeaşi limbă. Dacă mama stabileşte nişte limite comportamentului copilului, este absolut necesar ca şi tata şi bunicii şi fraţii să respecte aceste limite. Diferenţele de opinie între adulţi se vor discuta fără să fie cel mic de faţă. În faţa copilului toată lumea trebuie să transmită acelaşi mesaj. Dacă nu, în mintea copilului se creează confuzie (dacă nici adulţii nu se pot pune de acord, cum poate şti el ce e bine şi ce nu?). În plus, copilul va profita de diferenţele de opinie dintre cei mari, folosindu-le pentru a-şi atrage ceea ce îşi doreşte (dacă nu vrea mama să îi ofere ceva, va cere de la tata sau de la bunica). În schimb, dacă mesajul e convergent, aceasta îi dezvoltă copilului coerenţa interioară, integritatea, încrederea în ceilalţi.

Psiholog Patricia Cihodaru

Patricia

Patricia

Psihoterapeut specializat în psihoterapie experiențială, cognitiv-comportamentală, practician acreditat și promotor în România al metodei de vindecare emoțională ”Călătoria” de Brandon Bays și autoare, co-autoare și translator al mai multor lucrări în domeniul psihologiei și dezvoltării personale.
Patricia